Fiecare dimineață e la fel
Aproape mă trezesc
Aproape nimeresc timpul de infuzie la ceai
Aproape îmi vine o idee
Dar vecina de palier sigur înjură
Fiecare dimineață e la fel
Nu deschid de tot ochii
Nu beau cafea
Nu mă interesează cum e vremea
Dar nu pot s-o ignor pe vecina de palier care înjură
Fiecare dimineață e la fel
Mă întreb dacă aș mai fi putut dormi
Mă întreb dacă mai am apă și lămâi
Mă întreb ce simt păsările
Și tot timpul mă întreb pe cine înjură vecina de palier
Foile goale păreau să aibă așteptări
Dar nu-i cereau nimic.
Foile scrise nu mai aveau aer
Dar nu-i cereau socoteală.
Foile pline de tăieturi și-adăugiri nu mai aveau loc
Dar nu-i cereau spațiu.
Foile pe care s-a tocit de atâtea ori mina nu mai erau clare
Dar nu-i cereau lămuriri.
Foile pe care au curs lacrimi nu s-au uscat
Dar nu-i cereau căldură.
Foile pe care au rămas amprentele umede nu se mai dezlipeau de celelalte
Dar nu-i cereau libertate.
De la atâtea voci, strigăte și mângâieri
De la atâtea priviri, întoarceri și uitări
Caietul nu mai avea liniște.
Nu-i cerea nimic. Dar nu mai putea sta închis.
Când va ninge iarna cu petale de corcoduși
Când păsările își vor face cuib pe credit
Atunci când oamenii se vor teleporta
Când ghioceii vor ieși cu fruntea sus
Când ploaia va curge spre cer
Atunci când Nostradamus va fi fost înlocuit de Black Mirror
Când îmbrățișările între iubiți vor fi un fel de sărutatul mâinii azi
Când lumea va fi normală cu ceea ce acum e imposibil
Atunci când emoticoanele vor fi înlocuit cu totul emoțiile
Când, de undeva, vom putea să ne alegem viețile pe care le trăim
Când avatarele vor fi deja străbuni
Atunci când vom fi suspendați în Univers
Și Pământul va fi ultimul playstation
Când aspirațiile și visele vor dispărea
Când vom ști totul fără să simțim nimic
Abia atunci, nu eu, ci timpul te va uita.
Clapele se lăsau greu sub mâna ei calmă
Doar cele negre mai scoteau sunete
Incerte
Parchetul scârțâia o armonie sub talpa ei calmă
Doar plăcile orientate spre vest scăpau icnete
Alerte
Scaunul pufnea pauzele sub trupul ei calm
Doar rotița de reglare miorlăia din când în când
Accente
Memoria încercată aiura în mintea ei calmă
Doar brațele mai știau vag cântecul surd
De lebede
Respirații lungi, respirații scurte, respirații grele se izbeau de casa ei calmă
Doar ochii-i vii, tulburați le auzeau ca
Strigăte
Fiecare suflare ce înceta întuneca fereastra ei calmă
Doar draperiile se unduiau să le pună peste plecare
Pecete
Lacrima cădea ca o ață de păianjen pe obrazul ei calm
Doar liniștea-i era muzică în timp ce urgia era afară
Pe trepte
nu refuz ce nu pot înțelege
(tu te miri)
dar nici yoga nu fac
nu neg ce nu pot atinge
(tu eziți)
dar nici la biserică nu prea merg
nu dezbrac ce nu pot vedea
(tu taci)
dar nici nu opresc imaginea minții
nu-mi amintesc când te visez
(tu zâmbești)
dar nici realitatea nu e departe de reverie
nu te aștept degeaba
(tu știi)
dar nici tu nu ești Dumnezeu