Liniștea s-a mutat în parc
de câteva zile
Stau cu mine și nu-mi aud
nici bătăile inimii
Niște fire de praf dansează
într-un loc luminos
dar numai ele știu pe ce muzică
Aș vrea să spun ceva
dar gura nu m-ascultă
și mintea cutreieră alte lumi
Noroc că pot să trag pătura
să acopăr fiorul rece de pe șira spinării
E un pustiu ce a pus stăpânire
pe casa asta
Și încerc să mă ascund de el
că parcă m-am obișnuit singură
Și oricum nu aș vrea să locuiesc
cu un pustiu
Și nu înțeleg când a intrat
Așa, fără s-anunțe
Fără să sune
Fără să spună nimic
De altfel și el pare să mă evite
Îi place lui să fie gol și mut
Și să se-așeze peste tot prin casă
Mănâncă liniștit la masă
Stă tolănit pe canapea
Îmi fură cărțile din bibliotecă
Încurcă partiturile pe pian
Tocește mine și fragmente de parchet
Se suie pe pereți și croșetează
ațe de păianjen
Joacă Darts cu gândurile
Mai deschide câte o fereastră
Dar niciodată nu spală vasele
Eu stau în pat cu pătura pe spate
Și sper mereu să nu mă vadă
Totuși, când a venit?
Și cât va sta?
Suflete, zi ceva, să știu că n-am surzit.
poezia anterioară